Obligațiile tale

  • de a se informa cu privire la toate caracteristicile unui produs financiar înainte de a lua decizia de contractare;
  • de a notifica banca imediat ce au survenit modificări cu privire la adresă, locul de muncă, veniturile titularului de contract/codebitor/garant;
  • de a comunica imediat băncii opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii, în cazul modificărilor contractuale propuse de bancă;
  • de a sesiza banca în legătură cu nemulţumirile apărute pe perioada derulării contractului, înainte de a se adresa instituţiilor competente să rezolve respectivele litigii;
  • de a rambursa ratele sale lunare, inclusiv comisioanele, conform prevederilor contractuale;
  • de a utiliza creditul în scopul pentru care a fost solicitat;
  • de a pune la dispoziţia băncii toate documentele şi informaţiile solicitate, necesare pentru acordarea/derularea creditului solicitat;
  • de a pastra integritatea garanţiilor constituite la garantarea creditului pe toată perioada de valabilitate a contractului de credit;
  • de a lua toate măsurile rezonabile pentru protejarea împotriva furtului/pierderii/folosirii neautorizate a cardului/cardului de credit;
  • de a lua toate măsurile rezonabile pentru a păstra elementele de securitate personalizate ale instrumentelor de plată în siguranţă;
  • de a notifica banca cu privire la exercitarea dreptului de retragere din contractul de credit şi de a plăti băncii creditul sau partea de credit trasă şi dobânda aferentă de la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost trasă până la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost rambursată;
  • de a nu contramanda un ordin pe care l-a dat prin intermediul instrumentului de plată electronic, decât în anumite situaţii determinate, conform prevederilor contractuale;
  • de a anunţa banca în legatură cu orice eroare sau neregulă apărută în urma gestionării contului/ conturilor sale;
  • de a încheia, în cazul ipotecării unei construcţii, un contract de asigurare acoperind toate riscurile aferente acesteia; contractul de asigurare va fi încheiat şi reînnoit astfel încât să acopere întreaga durată de valabilitate a creditului.
  • de a semnala fără întârziere nejustificată prestatorului său de servicii de plată, dar nu mai târziu de 13 luni de la data debitării, faptul că a constatat o operaţiune de plată neautorizată sau executată incorect, care dă naştere unei plângeri.

obligatiile-tale-600