Institutul Bancar Român, fondat în 1991 de către Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor, are ca principal obiectiv perfecţionarea profesională, pregătirea şi specializarea personalului din sectorul financiar – bancar.
Programele de formare şi specializare financiar – bancară desfăşurate în cadrul IBR se adresează nevoilor reale de pregătire ale angajaţilor, precum şi profesioniştilor care vizează o carieră în domeniul financiar-bancar sau personalului care lucreză în alte sectoare de activitate, dar care prin natura serviciilor au nevoie de cunoştinţe de specialitate în domeniu. Tematica variată a cursurilor este concepută pentru toate nivelurile de formare continuă, astfel încât aceasta să îndeplinească cerinţele de calitate, flexibilitate şi accesibilitate ale grupurilor ţintă cărora li se adresează.
Prin varietatea ofertei de training, calitatea şi tehnicitatea acesteia, IBR se poziţionează ca leader în furnizarea programelor de pregătire în domeniul financiar-bancar, acoperind cu succes şi arii de mare interes pentru companii. (www.ibr-rbi.ro)