Platforma DreptulLaBanking a lansat sezonul trei al primului show on line de educație financiară din România, “La Taclale și parale”. Emisiunea on line, care este concepută sub forma unui concurs de cunoștințe generale pe teme financiare, a fost lansată anul trecut, iar gazda emisiunii este Cabral. De la debutul emisiunii “La Taclale și parale” și până în prezent, gradul de conștientizare a depășit 2 milioane de români care au citit mesajele privind organizarea acestui show, iar 900.000 de persoane au urmărit efectiv emisiunea on line de educație financiară. Aproximativ 2.000 de români adulți s-au înscris până în prezent la cele 3 sezoane, iar dintre aceștia 50 de persoane au participat la emisiunea de tip quiz.
Sezonul III include cinci emisiuni, difuzate săptămânal pe Facebook pe pagina @DreptulLaBanking și pe www.dreptullabanking.ro, sâmbăta, în perioada 5 iunie – 3 iulie 2021.
La emisiuni se pot înscrie concurenți cu vârsta minimă de 18 ani, persoane care își doresc să aprofundeze noțiuni de educație financiară într-un mod interactiv și plăcut. Ocupanții locurilor I și II ai primelor trei ediţii se vor înfrunta în marea finală, premiul cel mare fiind oferit de Asociația Română a Băncilor în valoare de 1.000 euro. Câștigătorii primelor trei ediții vor beneficia de un premiu de 500 lei/per ediție.